Sfântul Ierarh Pahomie de la Gledin va fi serbat la Schitul Pocrov

Arhiepiscopia Iașilor Aprilie 12, 2019   Autor: Constantin Ciofu

Programul liturgic va începe sâmbătă, 13 aprilie, de la ora 18:00, cu slujba Privegherii şi va continua a doua zi cu Agheasma mică (ora 8:30) Acatistul (ora 9:00), urmat de Sfânta Liturghie (ora 9:30). „Sfântul Pahomie a devenit tot mai cunoscut mai ales după canonizarea sa de către Biserica Ortodoxa Română în anul 2007, dar mai ales aici în Moldova datorită Schitului Pocrov, care este un locaș de rugăciune ridicat în anul 1714 de către Sfântul Pahomie după retragerea din episcopatul de la Roman. Sfântul Ierarh Pahomie este cinstit în mod deosebit în Ardeal, mai ales în locul naşterii sale, la Gledin dar și la Centrul eparhial Roman, unde a fost păstor duhovnicesc timp de șapte ani. An de an, tot mai mulți pelerinii urcă la Schitul Pocrov pentru a se întâlni cu Sfântul Pahomie, atât din zona Neamțului cât și a Bacăului și a Sucevei. Cinstirea sfântului nostru drag este priej de bucurie duhovnicească. Îi așteptăm în Poiana Raiului pe toți iubitorii de sfinți care doresc să înalțe o rugaciune de taină la Pocrov”, a menţionat ieromonahul Ambrozie Ghinescu, egumenul Schitului Pocrov. Amintim că Schitul Pocrov se află la patru kilometri de Mănăstirea Neamţ, într-o poiană cu păduri seculare. Aşezarea monahală adăposteşte fragmente din moaştele mai multor sfinţi ai Bisericii Ortodoxe: moaştele Sfântului Ierah Pahomie, iubitorul de linişte şi de rugăciune, moaştele Sfântului Ierarh Luca al Crimeei, moaştele Sfântului Ierarh Teodosie de la Brazi, ale Sfântului Cuvios Antipa Românul şi ale Sfintei Cuvioase Matrona de la Moscova.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri